marți, 26 octombrie 2010
"...because any moment might be our last."
sâmbătă, 24 iulie 2010
Am plecat! Sunt deja pe drum...
Am plecat.
Asteapta-ma... Sosesc acolo maine dupa-masa. Habar nu am cand am tren inapoi dar nu conteaza, raman cu tine.
Le-am spus alor mei...Probabil din cauza orei tarzii si a oboselii nu au bagat in seama cuvintele mele si mi-au raspuns pozitiv. M-au lasat sa iau un tren si sa vin pana acolo. Mi-au spus ca si ei ar fi venit, dar oboseala care le domina corpul nu ii mai lasa sa faca doi pasi decat sa se intoarca in pat pe cealalta parte. Ei dorm acum, dar sa stii ca eu imi fac bagajul.
Telefonul, portofelul rosu din piele plin cu banuti, niste servetele umede, umbrela, guma de mestecat, pastilute pentru gat si nu in ultimul rand curaj. Am lasat un post-it pe usa parintilor prin care imi cer scuze dar asa am crezut ca e mai bine. Mi-am aruncat geanta peste umar, am sunat-o pe prietena mea cea mai buna si i-am spus sa ne intalnim la gara. Am iesit incet pe usa si am inchis-o dupa mine.
E rasaritul..Stii cat e de frumos? Tot cerul e pictat in nuante de galben si roz..Eu nu am mai vazut asa ceva decat in dimineata asta in care am plecat dupa tine. Aerul era asa de rece pentru o zi de iulie incat m-au luat fiorii in timp ce inaintam spre gara. Pasii imi erau repeziti, nu repezi... Mai ca ma impedicam de proprile-mi pricioare. Parul era parca in urma mea, racoarea de dimineata trecea usor prin el in timp ce deja fugeam spre gara.
Sunt pe drum!
Am ajuns la gara insa trenul mai avea mult pana sa ajunga pe peron. M-am dus la casa de bilete... Am trantit carnetul de elev pe tejghea si am cerut un bilet pana acolo. I-am dat si banii neroadei aleia si am iesit pe peron oprindu-ma exact langa linia ferata. Vantul sufla cu putere, im iera frig...Dar stiam ca am sa te vad in cateva ore si m-am incalzit brusc din cauza zambetului larg care-mi brazda chipul.
Deja asteptam de mai bine de o ora acolo cu acelasi zambet tampit pe fata, cand o mana imi apasa usor umarul. M-am intors, ranjetul disaprandu-mi de pe fata... Dar nu era nimeni altcineva decat preitenea mea cea mai buna. Am imbratisat-o multumindu-i enorm ca este langa mine si ca am sustine. Mi-a raspuns cu un zambet cald si batandu-ma usor pe spate in semn de incurajare. Dintr-o data am auzit un tren apropiindu-se... Am zambit nerabdatoare si mi-am aranjat jachetuta pe mine...Era totusi frig. Am prins-o de mana si am tras-o rapid pana pe celalat peron asteptand sa vina trenul. Am urcat rapid in el si ne-am asezat in compartiment.
AUCH! tocmai mi-am uitat acasa mandria...Nu e bine... Cum sa ajung dupa ea?? Cum sa ma intorc acum cand sunt asa de aproape?
Nu ma mai intorc. Deja trenul s-a pus in miscare. Bat din palme emotionata si incep sa barfesc cu prietena mea cea mai buna. Radem, glumim, ne intristam, avem emotii dar pana la urma uitam de timp si numai ne vedem in gara noului oras. Sar ca si arsa de pe banca din comartiment si o zbughesc pe hol. Ma bag printre oameni, ii lovesc, se uita la mine ca la felul 20 si ajuns sa sar pur si simplu din tren in timp ce inca se misca ( lent dar era inca in miscare). O astept si pe ea fara sa mai am un gram de rabdare. Cand ii zaresc pletele blonde prin multimea de oameni si fiind sigura ca m-a vazut, am luat-o la fuga. Mai aveam exact o ora sa ajungem in locul stabilit. Am luat un taxi si ne-am dus cat de repede am putut pana acolo. Era plin de oameni, muzica, costume, rasete, buna voie si nicio grija. Stiam ca asta e locul in care trebuie sa fiu. Bursc, si preitenei mele celei mai bune i se paru ca daca ar fi dat cu piciorul asemenea ocazii nu s-ar fi ieritat pe sine multa vreme. Era perfect, nu era cald, nu te batea soarele in cap, muzica era, voie buna la fel si el trebuia sa fie acolo.
Stii?? Ca si in filmul "New Moon". Exact asa a fost maratonul printre oamenii din acel perimetru. Deja gafaiam, parul imi era valvoi si ea abia se tinea dupa mine. Am strigat-o sa vad daca-mi raspunde, sa vad daca e langa mine... si era. Asa ca nu mi-am facut probleme si am luat-o din nou pe aleile acelea cautand....Abia ma mai tineau picioaree, iar inima nu stiu cum de inca imi statea in piept. Ochii imi erau bulbucati iar bataile inimii demult peste masura. Mai era putin...5 minute. Si nu gaseam locul, parca alergam in gol, parca ma invarteam in cerc. Am inceput sa tip panicandu-ma dintr-o data. M-am oprit in mijlocul oamenilor privind speriata in jur. Ea nu mai era langa mine..Am inceput s-o strig, sa-l strig..Dra nu imi raspundea nimeni. Si atunci...
Atunci m-am trezit....
Eram in pat, acasa, in camera mea, in pijamaua mea, si afara era cald. Puteam observa asta doar privind pe geam. Ma ridic in fund gafaind si trecandu-mi o mana prin par. Ma uit la ceas...
8:30.
Si atunci ma fulgera gandul plecarii....e doar duminica. Mai e o zi, una singura...sansa mea... Ultima...
Am plecat! Sunt deja pe drum...
marți, 20 iulie 2010
Rhythm divine
marți, 29 iunie 2010
Ploua deja...
Defapt, sa va zic ceva.... E mult prea naiva pentru lumea asta. Nu intelege cat de rai sunt oameni, habar nu are cat de greu e sa traiesti in conditiile in care nimeni nu te iubeste. Crede ca este iubita, dar e pe dinafara subiectului " iubire". Niciodata nu a simtit cum e sa fii iubit, dar ea cere iubire. Draga de ea... Pacat ca nu are cine sa i-o ofere. Si apoi, vine intrebarea:
miercuri, 2 iunie 2010
Ai inceput sa razi...
sâmbătă, 15 mai 2010
At the Season's End.
joi, 29 aprilie 2010
One of us is lying, one of us is crying...
Totusi, simteam cum ma indepartez, cum sufletul meu e gata sa zboare si el cu mine, sa ne regasim apoi intr-un infinit. Adierea usoara a vantului imi conucea miscarile inspre rasarit, insa eu nu vroiam, nu vroiam sa te pierd pe tine. Tu erai cel care m-a indepartat. Din cauza aceasta, in momentul in care ti-am soptit numele mi-ai prins mana si m-ai tras inapoi in acel foc care acum imi mistuie interiorul. Am acceptat bucuroasa tot acel amalgam de cuvinte care pareau sa sune mai bine ca niciodata. Ti-am acceptat privirea si glasul profund, mai mult, ti-am facut din nou loc in inima mea, pentru ca de data asta parea ca lucrurile se schimba...Si intradevar s-au schimbat, poate putin mai mult decat ceea ce era de asteptat.
Mai tii minte? Era soare afara si cald, mie imi era frig iar tu erai pierdut. Cuvintele insa au fost deajuns si de prisos, din nou am acceptat sentimentele tale inca nesigure. Erau dragute dar ambigue....Dar era soare, era soare afara....
Eu mai stiu, tin minte detalii pentru ca asta sunt eu. Tin minte cum se forma zambetul tau, inca mai iti simt mirosul si prezenta desi esti la kilometri departare. Apoi, inca plutind in atmosfera aceea de primavara si de viata din nou m-ai tras si mai jos, m-ai prins de mana si asa pe nepregatite ai rostit " haide" iar eu am venit, am raspuns la chemarea ta.
Era soare, insa era si mai cald si nu mai imi era frig iar tu nu erai pierdut. Erai langa mine, erai cu mine si erai pentru mine. Apoi, mainile noastre s-au apropiat, s-au atins, s-au cunoscut si in cele din urma au ramas impreuna, insa noi eram despartiti. Afara oricum, incepea sa se raceasca, vantul batea mai puternic iar soarele deja intra incet incet in nori...Dar se facea seara, nimic mai mult. Tin minte si alte detalii...Si anume iti tin minte aroma si gandurile. Da, le stiu si pe ele, insa acum stiu ca nu mai sunt aceleasi....
Dupa toate astea, acum m-ai lasat de mana, mi-ai dat drumul, m-ai lasat in foc si ai lasa focul sa ma arda. Ti se pare corect? Ti se pare demn de cineva ca tine?? Pentru ca e chiar dureros pentru cineva ca mine. E chiar dureros....
Astept.....Astept sa imi zici ceva, sa tragi cu ochiul la mine, sa rupi linistea pentru ca eu tot timpul voi fi acolo pentru tine indiferent ca voi fi in foc, in apa sau in aer. Acum, iti voi da timp, sa te linistesti, sa iti revii si sa constientizezi ca te vreau si ca iti pot oferi mult mai multe decat crezi....
Am mai multa rabdare decat iti poti tu inchipui vreodata, dar cu conditia sa nu ma lasi sa ard...
duminică, 21 martie 2010
91 de piese...
Am revenit in cele din urma, dupa o pauza cam lunga...
Pauza in care timpul trecea usor pe langa mine, aluneca printre visele mele, se hranea cu lacrimi albastre si se bucura de ceea ce sufletul meu simtea in fiecare secunda.
A trecut ceva timp de cand am acceptat situatia...A trecut ceva timp de cand am uitat cum e sa simti ca vrei sa imbratisezi lumea si sa zbori deasupra tuturor fara ca aripile albe sa ti se franga la prima adiere a vantului. Probabil ca e vremea sa las in urma tot si, ori sa reincerc sa reasamblez puzzle-ul din cutia de pe raft, incetul cu incetul, ori sa ma raman in starea de covalescenta inca doua intorsaturi de clepsidra, renuntand la tot ce ar mai putea aprinde raza rosie care obisnuia sa ma readuca la viata.
Poate, daca as deschide cutia de pe raft si as varsa toate cele 91 de piese pe pamantul rece si umed si as incepe sa le reasamblez asa cum obisnuiam candva, timpul va avea grija sa le imprastie din nou, refuzand astfel sa ma mai lase sa fac aceasi greseala de ...7 ori. Asta ar insmna sa pierd din nou in fata lui, sa pierd din nou in fata lumii , sa pierd din nou in fata mea... Ar inseamna sa ma avant intr-un vid negru unde sunetele isi croiesc fericirea cu ajutorul tristetii armoniilor. Ar insemna sa nu mai existe acorduri, sa nu mai existe nuante si nici stropi de foc. Si ce daca?? Au exsitat vreodata??
-nu stiu... poate doar flacari negre...
Desigur insa ca ar mai fi o posibilitate... Cea in care ar trebui sa astept doua intorceri de clepsidra... Dar de ce eu?? De ce sa astept eu cand poate astepta el, timpul. Poate sa ma astepte el pe mine. Il voi lua de mana si vom pasi impreuna inspre viata. Vom incetini pasul si vom admira privesti violete si albe. Ii voi arata locurile prin care obisnuiam sa il astept, dealul de pe care pandeam fericirea, copacul langa care ingropasem iubirea, peticul de iarba pe care-l arsesem cu o tigara aprinsa de lumini argintii si floarea crescuta din ura si dezagreare. El, va lua valul de matase de peste acel loc, va sufla cu pasiunea si bucurie, il va usca de ura si il va mangaia cu lumina. Probabil ca ma va lasa acolo si imi va promite ca se va intoarce insa eu, il voi implora in genunchi sa ma ia cu el, sa ma duca la liman, sa aiba inca grija de mine si sa imi conduca simturile pe apele limpezi are sentimentelor. El ma va refuza, asa cum eu am refuzat uitarea si va pleca lasandu-ma singura in lumina acea orbitoare... Insa nu ma va uita de tot...Nu... Niciodata asta.....
Eu il voi uita pe el si ma voi lasa dusa pe apele resemnarii printre corabiile negre ale anilor.
luni, 1 februarie 2010
Welcome to my Life!
Mormai ceva in somn si inspir adanc dimineata ce rasare la picioarele mele. Ma misc usor sub cearceaful alb care ma acopera pana la piept si imi ridic mana ducandu-mi-o la ochi incercand sa opresc razele de soare sa ma trezeasca din vis, dar in zadar. Atunci deschid ochii iar ceea ce vad pare a fi realitatea visului. E o camera.. una imensa si alba. Imi inspira puritate si liniste, o stare de bine. Zambesc in timp ce ma obisnuiesc cu lumina, imi intind bratele deasupra capului si asa pe nepusa masa imi scapa un icnet .
nu se poate....chiar nu se poate! e imposibil..Ale, e momentul sa te trezesti... acum!!!
Ma indepartez putin incercand sa imi dau seama ce se intampla. El statea intins exact langa mine... Pieptul ii tresalta usor la fiecare respiratie iar chipul ii era brazdat de razele soarelui care intra fara nici un pic de rusine in camera. Ma indepartez si mai mult, nevrand sa constientizez ceea ce tocmai vedeam. Pacat insa ca zambetul meu ma tradeaza mereu, chiar si in clipele acestea.
Imi insfac halatul de pe scaunul de langa pat fara sa imi iau privirea de la El si mi-l leg imediat pe langa mine. Nu aveam sa accept racoarea unei dimineti de primavara intr-un maieu subtire si niste boxeri. Ma ridic din pat amortita si mai privesc o data in jur in timp ce imi dadeam o suvita de par la o parte.
sa ma trezeasca cineva din visul asta, va rog!!!
Oftez scurt si incep sa fac pasi mici cu picioarele goale pe covorul alb indreptandu-ma spre bucatarie. Cobor scarile avand grija sa nu ma pierd de tot in confuzia mea si o data ajunsa in fata dulapului imens din bucatarie imi scot pachetul de cafea si doua cani. Iin timp ce cafeaua mea se pregatea m-am furisat in baie fara sa pot sa mai scot vreun sunet si am inceput sa imi fac igiena corporala. Iintr-un final m-am uitat si in oglinda si am ramas crispata in fata ei fara sa stiu ce sa zic...
ce nai...???
Ma apropii de oglinda si ma uitla pielea mea de pe fata in timp ce suprafata neteda si lucioasa era deja aburita din cauza ritmului respiratiei mele demult peste masura. M-am panicat cand am vazut usoare riduri si liniute care ieri nu se gaseau acolo. Buzele imi erau pline, parca arzand de dorinta. Ochii avea un albastru aprins si parca straluceau mai ceva ca si argintul. Si in fine , pe halatul alb se prelingeau firicele de un rosu aprins. In prima faza, nu am stiu ce erau acelea dar apoi mi-am dat seama ca era parul meu. Eram roscata iar buclele imi atarnau printre alte fire de par intinse. Probabil stateam demult in baie holbandu-mal la.... mine, insa era clar ca nu eram eu...era altcineva...dar atunci cum de ma vedeam eu asa??? Asta ramane inca de descoperit. Mi-am dres vocea si aranjandu-mi halatul pe mine am iesit. Cafeaua imprastiase un miros ciudat in toata casa aceea imensa pe care nu mi-o aminteam nici cum. M-am indreptat cu pasi repezi spre bucatarie si am turnat apoi cafea in cani. Eu mi-am pus lapte si zahar, intotdeauna lapte si zahar insa nu stiu de unde, probabil impulsul de moment, imi spunea ca Lui ii place amara.
M-am asezat pe pervaz si am inceput sa sorb usor privind afara. Nu se putea intampla ce se intampla..era imposibil... nu am 30 de ani.. nu am un iubit... nu am o ditamai casa...si nici nu sunt roscata. M-am cutremurat usor nestiind ce sa zic, eram prea confuza, imi era si frica dar ceva imi spunea ca nu are de ce sa imi fie teama...ceva din adancul meu avea grija sa nu ma impacientez prea tare iar altcineva tocmai imi atinsese gatul. Nu, rectific... buzele cuiva tocmai imi atinsesera gatul. Am tresarit si mi-am intors privirea spre acel cineva. Era El. Ochii Lui negrii plini de profunzime, parul inchis la culoare , maieul negru mulat pe corp si buzele lui calde stergeau putin din puritatea locului. Deja ma simteam ciudat.Ceva nu mergea conform planului unei zile de vacanta. Inghitind in sec i-am zambit si l-am prinse usor de dupa ceafa tragandu-l inspre mine. Mi-am presat buzele peste ale Lui. Usor usor limba Lui isi facu loc printre buzele mele si apoi trecu de dinti unde incepuse un joc al fiecaruia dintre noi, impartind acelasi gust de cafea. Eram cu totul pe alta lume, vroiam sa ma trezesc, nu de alta, dar deja imi era frica, ma speriasem. M-am desprins usor de El si mi-am lipit fruntea de a Lui si atunci, o voce profunda plina de caldura imi afectase auzul:
-Buna dimineata, scumpo!
Imi zambea, era langa mine, propriul meu miracol statea chiar in fata mea iar eu habar nu aveam ce se intampla, pana cand cineva vorbi prin mine:
-Neata, dragul meu!
M-am mai intins o data si l-am sarutat scurt pe buze, apoi am trecut pe langa El si mi-am lasat cana pe masa. I-am luat-o si pe a Lui si mi-am incolacit bratele in jurul Lui. El zambea, da, chiar imi zambea. L-am privit in toata profunzimea privirii Lui. Mainile Lui imi inconjurau talia subtire. Pentru a nu stiu cata oara m-am lasat purtata de val si plasandu-mi mainile fine si calde pe gatul lui , m-am pierdut in privirea sa. Era ca si o desfatare pentru ochii mei. Dupa cateva zeci de secunde in care , in ochii mei se putea observa usor pasinea si focul ce dainuia in mine iar El imi zambea necontenit aratandu-si dragostea pentru mine, am zambit si cumva timida i-am soptit fara sa clipesc macar:
-Bun venit in viata mea!
[ postare speciala de luna indragostitilor =)) ]