Mi-am luat avant si am plecat, am zburat, m-am indepartat. Incepeam sa imi revin, era ciudat pentru ca nu credeam ca imi voi mai reveni vreodata din negura acelui norisor pufos de deasupra mea. Dar s-a intamplat si sper mirarea mea, nu am putut face nimic ca sa impedic aceasta desprindere...
Totusi, simteam cum ma indepartez, cum sufletul meu e gata sa zboare si el cu mine, sa ne regasim apoi intr-un infinit. Adierea usoara a vantului imi conucea miscarile inspre rasarit, insa eu nu vroiam, nu vroiam sa te pierd pe tine. Tu erai cel care m-a indepartat. Din cauza aceasta, in momentul in care ti-am soptit numele mi-ai prins mana si m-ai tras inapoi in acel foc care acum imi mistuie interiorul. Am acceptat bucuroasa tot acel amalgam de cuvinte care pareau sa sune mai bine ca niciodata. Ti-am acceptat privirea si glasul profund, mai mult, ti-am facut din nou loc in inima mea, pentru ca de data asta parea ca lucrurile se schimba...Si intradevar s-au schimbat, poate putin mai mult decat ceea ce era de asteptat.
Mai tii minte? Era soare afara si cald, mie imi era frig iar tu erai pierdut. Cuvintele insa au fost deajuns si de prisos, din nou am acceptat sentimentele tale inca nesigure. Erau dragute dar ambigue....Dar era soare, era soare afara....
Eu mai stiu, tin minte detalii pentru ca asta sunt eu. Tin minte cum se forma zambetul tau, inca mai iti simt mirosul si prezenta desi esti la kilometri departare. Apoi, inca plutind in atmosfera aceea de primavara si de viata din nou m-ai tras si mai jos, m-ai prins de mana si asa pe nepregatite ai rostit " haide" iar eu am venit, am raspuns la chemarea ta.
Era soare, insa era si mai cald si nu mai imi era frig iar tu nu erai pierdut. Erai langa mine, erai cu mine si erai pentru mine. Apoi, mainile noastre s-au apropiat, s-au atins, s-au cunoscut si in cele din urma au ramas impreuna, insa noi eram despartiti. Afara oricum, incepea sa se raceasca, vantul batea mai puternic iar soarele deja intra incet incet in nori...Dar se facea seara, nimic mai mult. Tin minte si alte detalii...Si anume iti tin minte aroma si gandurile. Da, le stiu si pe ele, insa acum stiu ca nu mai sunt aceleasi....
Dupa toate astea, acum m-ai lasat de mana, mi-ai dat drumul, m-ai lasat in foc si ai lasa focul sa ma arda. Ti se pare corect? Ti se pare demn de cineva ca tine?? Pentru ca e chiar dureros pentru cineva ca mine. E chiar dureros....
Astept.....Astept sa imi zici ceva, sa tragi cu ochiul la mine, sa rupi linistea pentru ca eu tot timpul voi fi acolo pentru tine indiferent ca voi fi in foc, in apa sau in aer. Acum, iti voi da timp, sa te linistesti, sa iti revii si sa constientizezi ca te vreau si ca iti pot oferi mult mai multe decat crezi....
Am mai multa rabdare decat iti poti tu inchipui vreodata, dar cu conditia sa nu ma lasi sa ard...
Totusi, simteam cum ma indepartez, cum sufletul meu e gata sa zboare si el cu mine, sa ne regasim apoi intr-un infinit. Adierea usoara a vantului imi conucea miscarile inspre rasarit, insa eu nu vroiam, nu vroiam sa te pierd pe tine. Tu erai cel care m-a indepartat. Din cauza aceasta, in momentul in care ti-am soptit numele mi-ai prins mana si m-ai tras inapoi in acel foc care acum imi mistuie interiorul. Am acceptat bucuroasa tot acel amalgam de cuvinte care pareau sa sune mai bine ca niciodata. Ti-am acceptat privirea si glasul profund, mai mult, ti-am facut din nou loc in inima mea, pentru ca de data asta parea ca lucrurile se schimba...Si intradevar s-au schimbat, poate putin mai mult decat ceea ce era de asteptat.
Mai tii minte? Era soare afara si cald, mie imi era frig iar tu erai pierdut. Cuvintele insa au fost deajuns si de prisos, din nou am acceptat sentimentele tale inca nesigure. Erau dragute dar ambigue....Dar era soare, era soare afara....
Eu mai stiu, tin minte detalii pentru ca asta sunt eu. Tin minte cum se forma zambetul tau, inca mai iti simt mirosul si prezenta desi esti la kilometri departare. Apoi, inca plutind in atmosfera aceea de primavara si de viata din nou m-ai tras si mai jos, m-ai prins de mana si asa pe nepregatite ai rostit " haide" iar eu am venit, am raspuns la chemarea ta.
Era soare, insa era si mai cald si nu mai imi era frig iar tu nu erai pierdut. Erai langa mine, erai cu mine si erai pentru mine. Apoi, mainile noastre s-au apropiat, s-au atins, s-au cunoscut si in cele din urma au ramas impreuna, insa noi eram despartiti. Afara oricum, incepea sa se raceasca, vantul batea mai puternic iar soarele deja intra incet incet in nori...Dar se facea seara, nimic mai mult. Tin minte si alte detalii...Si anume iti tin minte aroma si gandurile. Da, le stiu si pe ele, insa acum stiu ca nu mai sunt aceleasi....
Dupa toate astea, acum m-ai lasat de mana, mi-ai dat drumul, m-ai lasat in foc si ai lasa focul sa ma arda. Ti se pare corect? Ti se pare demn de cineva ca tine?? Pentru ca e chiar dureros pentru cineva ca mine. E chiar dureros....
Astept.....Astept sa imi zici ceva, sa tragi cu ochiul la mine, sa rupi linistea pentru ca eu tot timpul voi fi acolo pentru tine indiferent ca voi fi in foc, in apa sau in aer. Acum, iti voi da timp, sa te linistesti, sa iti revii si sa constientizezi ca te vreau si ca iti pot oferi mult mai multe decat crezi....
Am mai multa rabdare decat iti poti tu inchipui vreodata, dar cu conditia sa nu ma lasi sa ard...
