Ai inceput sa razi...

Du-te, copilule! Departeaza-te de ea, las-o in pace, da-i drumul.

Da, da, nu te mai uita asa la mine! Stiu exact prin ce trece. Tu nu vezi in ce hal arata?

Se zbate sa iasa din norii negrii ce i-au acoperit sufletul si viata, se zbate sa iasa din flacarile aurii. Candva, mai demult, obisnuia sa se lase purtata de vant prin aceste locuri. Erau adieri ale toamnei rosiatice, erau miresme de lacrimioare si petale de trandafiri. Sirene, corali, cascade, munti, toate astea erau ale ei. Tu, ai venit, i-ai furat sufletul, apoi l-ai impartit intr-o mie de zari albastre, i l-ai imprastiat printre particule de sange. A acceptat asta, cu greu si cu durere te-a lasat, i-ai atins sufletul, ai ajuns la el si asta insemna mult pentru ea. Insa, acel "mult pentru ea" aducea moartea mai aproape de voi doi. Ai refuzat sa o avertizezi, stiai ca asta era modul in care o puteai ucide oricand, era o chestiune de timp, nu-i asa?

 Acum, simti si tu ca se apropie, se apropie valul negru. Ti-ai stins tigara, ai calcat peste ea si ai suflat tot fumul afara din tine, impreuna cu orice remuscare. Te-ai asezat in cafeneaua viselor, ti-ai comandat vesnicul Absinth si ai ramas privind in gol. Ea te astepta, acolo in inima ta stiai si erai mai mult decat constinet ca ea nu mai are mult. Stiai ca asta e ceea ce ai urmarit tu, ca e rezultatul. Ai luat pachetul de tigari in mana si l-ai intors pe toate partile. Erai absent. Auzeai voci dar nu iti pasa. Da! O auzeai pe ea, te striga, te implora sa nu pleci, isi cerea sufletul inapoi, isi cerea dreptul la viata si la iubire ( poate la iubirea ta). Ai inceput sa razi....

Rasul tau incepea sa se impregneze in mintea ei. Ea te auzea foarte clar si stia ce sunt acele hohote de ras. Era sfarsitul ei si inceputul tau. Dar nu si-a pierdut speranta. A crezut cu tarie in sufletul tau, in privirea ta si in vocea ta. A crezut in fiecare celula din corpul tau stins. A plans, s-a suferit, a cazut, s-a incurajat pe sine, a facut tot ce a putut sa isi revina si, spre marea mirare a ta si a mea, a reusit. Te-a invins!

Dar numai pentru cateva intoarceri de clepsidra. Nisipul se scurgea incet, dar nu la fel de incet s-a scurs si viata ei. O chinuiai cu fiecare particula de nisip mai mult. La un moment dat am vazut ca nici nu iti pasa de ea. Ai lasat-o in acel loc intunecos. Degeaba isi revise 2 minute cand tu, in urmatoarele doua ii auruncai cele 4 ramasite pe care le-ai gasit in inima ta. Hahaha! Da, erau acolo, le-ai pierdut din vedere o vreme. Habar n-aveai de ele, dar ele erau acele care te faceau sa iti ridici anumite semne de intrebare, la care Doamne Fereste sa fi gasit raspunsuri, pentru ca atunci, cand le gaseai, era de datoria ta sa o salvezi, era de datoria ta sa ii reintregesti sufletul si sa ii oferi iubire. DoamneFereste asemenea catastrofa!

 Acum vazand-o cum cade usor, cum se pierde in nenant, ti-ai bagat mainile in buzunare, ai luat o pozitie indescifrabila si lipsita de culoare. Privirea.... iti era din nou pierduta, Pana cand ti-ai auzit numele strigat. Si vai, ce voce de inger ti l-a pronuntat. Ceva atat de frumos doare, sa stii. Nici macar vocea ingerului nu a distrus demonul din tine, ci l-a intarit. Ai inceput sa razi....

In momentul asta, ea atarna de un fir de paianjen. Tu te uiti la ea, o lasi sa fiarba in aburii urii si sa simta mireasma iubirii. Nu e corect. Stai asa....i-ai intins cumva o mana?????????

Ai inceput sa razi....