Ploua deja...

Imi vine sa rad...

Stau aici, in fata computerului privind tastaura si incercand sa dau afara ura din mine scriind. Si da, e 1:08 in momentul asta...Si e a.m.

Nu are altceva de facut decat sa se gandesca la... chestii. Ce prostie. De ce este asa de naiva? De ce crede tot timpul ca lucruile nu sunt chiar asa de rele pe cat le vede ea? De ce crede ca lumea o iubeste? Pentru ca se inseala...Se inseala in toate privintele!
Defapt, sa va zic ceva.... E mult prea naiva pentru lumea asta. Nu intelege cat de rai sunt oameni, habar nu are cat de greu e sa traiesti in conditiile in care nimeni nu te iubeste. Crede ca este iubita, dar e pe dinafara subiectului " iubire". Niciodata nu a simtit cum e sa fii iubit, dar ea cere iubire. Draga de ea... Pacat ca nu are cine sa i-o ofere. Si apoi, vine intrebarea:

-Si ce rol are in lumea asta fara iubire?

-Niciunul, am raspuns eu cu jumatate de gura si lasandu-mi usor privirea in pamant.

Cineva in fata mea clatina incet din cap dezamagit de raspunsul meu. Habar nu am cine e, dar nu asta conteaza acum, ci ea.

-Spune-mi, tu crezi tot ce spui? ma intreba o voce profunda si grea. Imi ridica brusc capul si privesc spre stanga. Imi dau o suvita de par la o parte si oftez profund...

si acum ce trebuie sa raspund?

Fac o pauza lasandu-mi din nou capul in pamant apoi rostesc usor:

-Da... mi ...s-a intamplat...dar acum vorbim despre ea, am  soptit parca.

-Desigur, insa esti si tu implicata!

-Adica cum??? Sunt la politie??? Trebuie sa ma interogati, sau cum vine asta? Ia lasati-ma in pace, habar nu aveti cine sunt!

-Ba da, stim. Altfel nu te-as fi intrebar atatea lucruri...Chiar daca nu iti pasa, stiu sigur ca iti ridica semne de intrebare intr-un coltisor mic al sufletului tau. Pentru ca ti s-a mai intamplat.

Am amutit. Ce mama dracului vroiau astia? Mai oameni buni, noi trebui sa vorbim despre altceva...De ce dracu ne bagam in vietile altora rupand orice curs omenesc si normal, aducand ploi, tunete, fulgere in existenta lor, lacrimi de perle negre, tristeti de lamaie, dureri  colorate si sunete mute??? M-am ridica de pe scaun proptindu-mi palmele pe masa din fata mea si privindu-l adanc in ochi pe individ.

-Care iti e tie problema?? Ma crezi la psiholog? Crezi ca am nevoie de ajutor social? Crezi ca nu am o casa si ca incep sa delirez? Esti tampit?

- Te rog, calmeaza-te...

-Da' nu am nimic! Nu vezi ca tu esti acea cu probleme?? Il urasc, si va urasc pe toti...sunteti niste incompetenti, iar el un ametit, un tampit, un....

Am amutit din nou...Nu mai pot vorbi, ma doare ceva in mine. Inghit in sec aer fierbinte si simt ca nu mai pot respira. Asta sa fie? Asa sa se termine tot? Ultimul gand sa ii fi fost daruit lui? Nu merita...

Aud franturi de coversatie,vad cesti de cafele, cani cu ceai, petale de trandafir, mese si scaune din lemn si doi tineri langa o masa.

- Nu am nimic...

Reusesc sa articulez incet cuvintele apoi ma pierd in neant. Cineva ma trage inapoi;  ascult, astept, alunec, cad. Trupul imi cade si el inert pe podea. Totusi cineva ma ia de jos insa eu cad. Sufletul meu cade iar ultimul gand tot tie iti este adresat. 

Ajuta-ma....

Si tot pentru tine ma sacrific. Tot ce vad acum, e negru. Tu inca vezi viata, vezi muzica si auzi culorile. La mine totul e negru; si muzica e negra iar in jurul mireasma negrului imi umple adancimea sufletului. Si tot pentru tine....

Ajuta-ma!!!

Ploua deja...

Ai inceput sa razi...

Du-te, copilule! Departeaza-te de ea, las-o in pace, da-i drumul.

Da, da, nu te mai uita asa la mine! Stiu exact prin ce trece. Tu nu vezi in ce hal arata?

Se zbate sa iasa din norii negrii ce i-au acoperit sufletul si viata, se zbate sa iasa din flacarile aurii. Candva, mai demult, obisnuia sa se lase purtata de vant prin aceste locuri. Erau adieri ale toamnei rosiatice, erau miresme de lacrimioare si petale de trandafiri. Sirene, corali, cascade, munti, toate astea erau ale ei. Tu, ai venit, i-ai furat sufletul, apoi l-ai impartit intr-o mie de zari albastre, i l-ai imprastiat printre particule de sange. A acceptat asta, cu greu si cu durere te-a lasat, i-ai atins sufletul, ai ajuns la el si asta insemna mult pentru ea. Insa, acel "mult pentru ea" aducea moartea mai aproape de voi doi. Ai refuzat sa o avertizezi, stiai ca asta era modul in care o puteai ucide oricand, era o chestiune de timp, nu-i asa?

 Acum, simti si tu ca se apropie, se apropie valul negru. Ti-ai stins tigara, ai calcat peste ea si ai suflat tot fumul afara din tine, impreuna cu orice remuscare. Te-ai asezat in cafeneaua viselor, ti-ai comandat vesnicul Absinth si ai ramas privind in gol. Ea te astepta, acolo in inima ta stiai si erai mai mult decat constinet ca ea nu mai are mult. Stiai ca asta e ceea ce ai urmarit tu, ca e rezultatul. Ai luat pachetul de tigari in mana si l-ai intors pe toate partile. Erai absent. Auzeai voci dar nu iti pasa. Da! O auzeai pe ea, te striga, te implora sa nu pleci, isi cerea sufletul inapoi, isi cerea dreptul la viata si la iubire ( poate la iubirea ta). Ai inceput sa razi....

Rasul tau incepea sa se impregneze in mintea ei. Ea te auzea foarte clar si stia ce sunt acele hohote de ras. Era sfarsitul ei si inceputul tau. Dar nu si-a pierdut speranta. A crezut cu tarie in sufletul tau, in privirea ta si in vocea ta. A crezut in fiecare celula din corpul tau stins. A plans, s-a suferit, a cazut, s-a incurajat pe sine, a facut tot ce a putut sa isi revina si, spre marea mirare a ta si a mea, a reusit. Te-a invins!

Dar numai pentru cateva intoarceri de clepsidra. Nisipul se scurgea incet, dar nu la fel de incet s-a scurs si viata ei. O chinuiai cu fiecare particula de nisip mai mult. La un moment dat am vazut ca nici nu iti pasa de ea. Ai lasat-o in acel loc intunecos. Degeaba isi revise 2 minute cand tu, in urmatoarele doua ii auruncai cele 4 ramasite pe care le-ai gasit in inima ta. Hahaha! Da, erau acolo, le-ai pierdut din vedere o vreme. Habar n-aveai de ele, dar ele erau acele care te faceau sa iti ridici anumite semne de intrebare, la care Doamne Fereste sa fi gasit raspunsuri, pentru ca atunci, cand le gaseai, era de datoria ta sa o salvezi, era de datoria ta sa ii reintregesti sufletul si sa ii oferi iubire. DoamneFereste asemenea catastrofa!

 Acum vazand-o cum cade usor, cum se pierde in nenant, ti-ai bagat mainile in buzunare, ai luat o pozitie indescifrabila si lipsita de culoare. Privirea.... iti era din nou pierduta, Pana cand ti-ai auzit numele strigat. Si vai, ce voce de inger ti l-a pronuntat. Ceva atat de frumos doare, sa stii. Nici macar vocea ingerului nu a distrus demonul din tine, ci l-a intarit. Ai inceput sa razi....

In momentul asta, ea atarna de un fir de paianjen. Tu te uiti la ea, o lasi sa fiarba in aburii urii si sa simta mireasma iubirii. Nu e corect. Stai asa....i-ai intins cumva o mana?????????

Ai inceput sa razi....