Am plecat! Sunt deja pe drum...

Am plecat.

Asteapta-ma... Sosesc acolo maine dupa-masa. Habar nu am cand am tren inapoi dar nu conteaza, raman cu tine.

Le-am spus alor mei...Probabil din cauza orei tarzii si a oboselii nu au bagat in seama cuvintele mele si mi-au raspuns pozitiv. M-au lasat sa iau un tren si sa vin pana acolo. Mi-au spus ca si ei ar fi venit, dar oboseala care le domina corpul nu ii mai lasa sa faca doi pasi decat sa se intoarca in pat pe cealalta parte. Ei dorm acum, dar sa stii ca eu imi fac bagajul. 

Telefonul, portofelul rosu din piele plin cu banuti, niste servetele umede, umbrela, guma de mestecat, pastilute pentru gat si nu in ultimul rand curaj.  Am lasat un post-it pe usa parintilor prin care imi cer scuze dar asa am crezut ca e mai bine. Mi-am aruncat geanta peste umar, am sunat-o pe prietena mea cea mai buna si i-am spus sa ne intalnim la gara. Am iesit incet pe usa si am inchis-o dupa mine.

E rasaritul..Stii cat e de frumos? Tot cerul e pictat in nuante de galben si roz..Eu nu am mai vazut asa ceva decat in dimineata asta in care am plecat dupa tine. Aerul era asa de rece pentru o zi de iulie incat m-au luat fiorii in timp ce inaintam spre gara. Pasii imi erau repeziti, nu repezi... Mai ca ma impedicam de proprile-mi pricioare. Parul era parca in urma mea, racoarea de dimineata trecea usor prin el in timp ce deja fugeam spre gara.

Sunt pe drum!

Am ajuns la gara insa trenul mai avea mult pana sa ajunga pe peron. M-am dus la casa de bilete... Am trantit carnetul de elev pe tejghea si am cerut un bilet pana acolo. I-am dat si banii neroadei aleia si am iesit pe peron oprindu-ma exact langa linia ferata. Vantul sufla cu putere, im iera frig...Dar stiam ca am sa te vad in cateva ore si m-am incalzit brusc din cauza zambetului larg care-mi brazda chipul.

Deja asteptam de mai bine de o ora acolo cu acelasi zambet tampit pe fata, cand o mana imi apasa usor umarul. M-am intors, ranjetul disaprandu-mi de pe fata... Dar nu era nimeni altcineva decat preitenea mea cea mai buna. Am imbratisat-o multumindu-i enorm ca este langa mine si ca am sustine. Mi-a raspuns cu un zambet cald si batandu-ma usor pe spate in semn de incurajare. Dintr-o data am auzit un tren apropiindu-se... Am zambit nerabdatoare si mi-am aranjat jachetuta pe mine...Era totusi frig. Am prins-o de mana si am tras-o rapid pana pe celalat peron asteptand sa vina trenul. Am urcat rapid in el si ne-am asezat in compartiment.

AUCH! tocmai mi-am uitat acasa mandria...Nu e bine... Cum sa ajung dupa ea?? Cum sa ma intorc acum cand sunt asa de aproape?

Nu ma mai intorc. Deja trenul s-a pus in miscare. Bat din palme emotionata si incep sa barfesc cu prietena mea cea mai buna. Radem, glumim, ne intristam, avem emotii dar pana la urma uitam de timp si numai ne vedem in gara noului oras. Sar ca si arsa de pe banca din comartiment si o zbughesc pe hol. Ma bag printre oameni, ii lovesc, se uita la mine ca la felul 20 si ajuns sa sar pur si simplu din tren in timp ce inca se misca ( lent dar era inca in miscare). O astept si pe ea fara sa mai am un gram de rabdare. Cand ii zaresc pletele blonde prin multimea de oameni si fiind sigura ca m-a vazut, am luat-o la fuga. Mai aveam exact o ora sa ajungem in locul stabilit. Am luat un taxi si ne-am dus cat de repede am putut pana acolo. Era plin de oameni, muzica, costume, rasete, buna voie si nicio grija. Stiam ca asta e locul in care trebuie sa fiu. Bursc, si preitenei mele celei mai bune i se paru ca daca ar fi dat cu piciorul asemenea ocazii nu s-ar fi ieritat pe sine multa vreme. Era perfect, nu era cald, nu te batea soarele in cap, muzica era, voie buna la fel si el trebuia sa fie acolo. 

Stii?? Ca si in filmul "New Moon". Exact asa a fost maratonul printre oamenii din acel perimetru. Deja gafaiam, parul imi era valvoi si ea abia se tinea dupa mine. Am strigat-o sa vad daca-mi raspunde, sa vad daca e langa mine... si era. Asa ca nu mi-am facut probleme si am luat-o din nou pe aleile acelea cautand....Abia ma mai tineau picioaree, iar inima nu stiu cum de inca imi statea in piept. Ochii imi erau bulbucati iar bataile inimii demult peste masura. Mai era putin...5 minute. Si nu gaseam locul, parca alergam in gol, parca ma invarteam in cerc. Am inceput sa tip panicandu-ma dintr-o data. M-am oprit in mijlocul oamenilor privind speriata in jur. Ea nu mai era langa mine..Am inceput s-o strig, sa-l strig..Dra nu imi raspundea nimeni. Si atunci...

Atunci m-am trezit....

Eram in pat, acasa, in camera mea, in pijamaua mea, si afara era cald. Puteam observa asta doar privind pe geam. Ma ridic in fund gafaind si trecandu-mi o mana prin par. Ma uit la ceas...

8:30.

Si atunci ma fulgera gandul plecarii....e doar duminica. Mai e o zi, una singura...sansa mea... Ultima...

Am plecat! Sunt deja pe drum...