At the Season's End.

Maitrey, Psiche, Hildegard, Tess, Ghiocela, Micaela, Jean si putina Cianura pentru un Suras, o ceasca de cafea, doua cubulete maronii de zahar, o lingurita placata cu aur, o parte din "Season's End" -Kamelot- , miros de vanilie impregnat in nunate de trandafiriu si o tigara aprinsa inclestata intre doua degete ale unei femei tinere. Asa suna tabloul iluziilor afrodisiene. Camera e pictata intr-un rosu aprins, perdele de matase neagra sunt trase peste geamurile imense. Afara arde un felinar galbui imprastiind o lumina difuza si in incapere. Printre norul acela gros de fum care pare ca impanzeste fiecare coltisor neprihanit de aer curat din odaie, patrund ca niste sageti negre cuvintele suave ale unei domnisoare. Helena statea la masa de langa fereastra scrumand in scrumiera de argint de pe masa. Isi dadu dupa ureche o suvita bruneta din cocul strans la spate si mai trage o data din tigara. Expira fumul dens afara si priveste pierduta spre tavan. In partea opusa ei a mesei, Psyche isi aranjeaza corsetul pe ea, apoi cu o miscare gratioasa apuca manusile negre de matase si si le trage incet peste pielea ei fina si alba. Schiteaza un zambet apoi o priveste pe Helelna.

-Ce s-a intamplat, draga mea?

Helena tresare usor si stinge tigara in scrumiera. Se ridica cumva violent de la masa si face cativa pasi prin incapere. Fiecare pas ii era bine calculat si adanc. Expresia fetei ii era cam aspra iar bataile inimii demult peste masura. Se opri brusc langa paravanul maro pe care erau atarnate alte rochii de ale ei. Isi duse degetele ei firave la frunte si ofta adanc. Isi inchise ochii albastrii timp de cateva secunde apoi cu o rabufnire salbatica si nedemna de ea dadu paravanul de pamant si se repezi la vaza de cristal aruncand-o si pe aceea si facandu-se praf pe parchetul vechi din camera. Psyche tresari ridicandu-se rapid de la masa. Facu cativa pasi inspre Helena dar stia prea bine de ce era in stare tanara. Stie insa si mai bine faptul ca atunci cand cineva se apropia de inima Helenei sau mai rau, de sufletul ei, avea sa fie jale.

-Helena...? Sunt aici....

Tanara o privi pierduta dar cu o sclipire in ochi teribil de fioroasa. Era o pasiune care ii ardea inima, era o iubire ce o ucidea, era focul ce o mistuia; toate acestea se revarsau cu un impact fulgerator in privirea ei . Nu spuse nimic, statea nemiscata in locul acela cu cioburile de cristale intinse la picioarele ei. Se incrunta vazand ca Psyche nu face nimic si din cate stia Helena, nu va avea sa faca ceva oricum asa ca isi lua capa neagra de pe pat si-o puse peste umeri si tranversa camera grabita. In momentul in care puse mana pe clanta aurie a celor doua usi masive de stejar, Psyche o prinse ce cealalta incheietura si o smuci spre ea.

-Tu iti dai seama ce faci??? Spune! Iti dai seama?

Psyche, sora ei stia intotdeauna ce e mai bine pentru Helena, dar nu stia niciodata ce e mai bine pentru sufletul ei. Asta credea si tanara Helena asa ca se despinse din stransoarea surorii ei mai mari.

-Nu imi dau seama si nici nu vreau sa stiu! Pentru ca in momentul in care imi voi da seama, atunci tot ceea ce simt eu nu va mai exista. Nici in mine si nici in fiinta mea. Voi muri probabil atunci! Ai inteles?

Psyche nu intelegea nimic, niciodata nu i-a inteles Helenei aceste jocuri de cuvinte care pentru ea erau cuvinte simple aruncate-n vant. Insa Psyche nu se lasa asa de usor dusa de val.

-Nu imi pasa cand crezi tu ca  mori sau ce vrajitoare iti spune tie asta... Nu vreau sa te vad suferind, nu vreat sa te pierd din nou. Esti familia mea... Si ala...Ala ar fi bine sa dispara pentru ca e un nerusinat si un.. un nimeni. Asculta-ma Helena pentru ca nu iti vreau raul!

Ochii tinerei parca ii erau aprinsi cu lumini unui fulger. Era din ce in ce mai agitata.

-Psyche...ai fost tu alaturi de mine?? Ai fost tu langa mine cand aveam nevoie de tine?? Habar nu ai cine sunt. Ai fost preferata parintiilor nostrii, putin ti-a pasat de mine cand am ajuns pe drumuri. M-am saturat sa te tot aud ca imi vrei binele. Apreciez asta, pentru ca altceva nu am ce sa fac dar eu stiu mai bine ca imi spune sufletul sa fac. Eu simt si apoi fac ceea ce imi spune mintea. Iar ala....ala e.... e.... Da defapt nu te intereseaza pe tine, Psyche. Imi pare rau, am plecat. Nu ma astepta.

Apasa clanta cu forta si iesi din camera inainte sa mai poata spune ceva sora ei. De data asta pasii nu mai ii erau asa de bine calculatii. In pantofii albi, inalti, picioarele fragede ale tinerei tremurau iar stabilitatea ei disparea cu fiecare pas tot mai mult. Inghiti in sec in timp ce se indeparta pe coridoarele lungi si intunecate ale castelului. Nimeni nu putea s-o opreasca, absolut nimeni. Cei doi barbati care stateau la usa principala a castelului ii deschisera usile politicosi lasand-o sa se piarda in intunericul noptii. Erau obisnuiti deja cu ea. Caracterul ei salbatic nu putea fi incalcat de nimeni din familie. Era caracterul unui suflet chinuit dar mai puternic ca al oricarei tinere de varsta ei si poate si mai mult de atat. Era caracterul unei fiinte care stia ce insemna a iubi. Stia asta foarte bine iar instinctele ei nu adeau gresi niciodata. Acum insa planurile sale ii erau naruite iar ceea ce avea mai scump pierduse in urma unei ploi acrisoare, aurii si deasa de vara.