Privirea....

Mainile reci nu aveau cum sa o faca sa IL priveasca in ochi,niciodata...

-Niciodata!!!

Un impuls o facu sa urle de durere...o durere cumplita in adancul ei, ceva inexplicabil ii acaparasera corpul. Nu putea rezista si avea doar o salutie...acel " niciodata" nu ii mai suna asa de plauzibil ca si pana acum. Trebuia totusi sa cedeze si acel moment se apropia cu repeziciune..Parca secata de puteri isi lasa mainile fine conduse de o forta ciudata...tremura din toate incheieturile, ii venea sa planga, sa tipe, sa fuga... durerea crestea tot mai mult cu fiecare secunda..Era cumplit...

Si ma gandeam eu, de ce naiba o face sa sufere?? de ce nu isi da seama ce face?? de ce e asa de inconstient?? Ce se intampla cu EL??

Respiratia ii era sacadata parca, ochii ii erau inca inchisi...era liniste in jurul ei.. tindea sa creada ca EL nu mai e acolo avand in vedere ca muzica se terminase..dar apoi spre marea ei groaza se auzi o voce profunda:

-Deschide ochii, draga mea...hai nu iti fie frica....sunt doar eu...

Simtea cum amorteste...simtea cum mai are putin si lesina...acum nu chitara se impregna in sufletul ei, ci cuvintele lui de o profunzime absoluta. Mii de fiori ii tranversara corpul. insa durerea se intensifica si mai mult, desi ritmul era mult mai lent acum...Inghiti in sec inca o data in ultimele 5 minute si...asteptand vreo 5 secunde isi deschise ochii fara prea mare convingere..

Era acolo... propriul ei miracol statea in fata ei zambindu-i dulce... Ochii papuselei noastre nu distingeau bine ce era in fata ei...doar doua licariri vedeau in lor...si anume ochii LUI... Era ca si cum ochii lor isi gasisera perechea reciprc..

Papusica inca chinuita de durere privea fara incetare la EL de parca nu ar durea-o nimic pe lumea asta..si mai ales se simtea de parca ea lua un cadru privirii LUI....se apropia tot mai mult de ochii LUI ...voria sa intre in privirea lui...pasii ei micuti se apropiau tot mai mult de EL..tot mai mult de dezastru, tot mai mult de moarte....

-Te vreau...acum...

Cuvintele o luasera pe dinainte, nu trebuia niciodata sa zica asa ceva....dar asta nu mai era ea... Sufletul pe care credea ea ca il gasise cu cateva minute in urma  nu ii apartinea ei.... Avea inca nevoie de papusar...avea nevoie ca cineva sa o ghideze in lumea neantului...si acel cineva stia ce face as aca papusica isi ridica mana spre EL neputandu-si lua ochii din ochii LUI.

Isi aseza manuta fina pe obrazul lui...si atunci simti cum vine sfarsitul..Pierduta in ochii LUI si vazand atatea lucruri si culori..si persoane..si pana la urma ceea ce isi dorea ea mai presus decat orice, iubirea, simtea cum totul se face alb in jurul ei, cum totul dispare, cum totul se intuneca in lumina. Era clar, IL pierduse!!

-Nuuu ,te rog nu ma lua de langa EL!!!

Un tipat asurzitor strbatu acea densitate de lumina iar ea cazuse in genunchi cu lacrimile curgandu-i siroaie...Nu era corect!!! Nu era deloc corect! Il iubea iar EL nu observa asta..

Spre marea ei mirare, era din nou pe strada inconjurata de oameni ... inconjurata de papusi ca si ea... inconjurata de toata acea goana dupa iubire... inconjurata de moarte. Se uita speriata in jur... nimeni nu parea ca o observa... Isi muta privirea spre corpul ei, totul parea in regula... nimic iesit din comun...Doar lacrimile carea ii udasera chipul...rimelul ii cursese in lini fine pe obraji dar ea nu avea de unde sa stie asta..asa ca fara prea mare tragere de inima isi continua drumul cu pasi micuti si lenti...se retrasesera pe langa cladiri incercand sa isid ea seama de sunetul acela....Praful de stele fusese imprastiat de data aceasta....Urmele ei erau presarate cu fulgi zglobii de zapada si nu praf de stele...se terminasera tot

Pirvea in fata... drumul se lungea si mai tare... mergea la infinit. Cineva de sus o purta spre infinit...dar ea habar nu avea de acest lucru.... Pentru ea goana dupa iubire inseamna viata insa pentru dragul nostru papusar inseamna infinit

Plimbare

Ma bucur sa scriu din nou pe blog, de data asta cu o compozitie ceva mai fictiva, desi unele lucruri s.au intamplat sau se vor intampla :D

Cluj-Napoca, decembrie 2009 ( inca 2 ani si cateva saptamani pana murim cu totii :P)

Miros de gaze din teava de esapament, culori rosii si verzi suspendate de stalpi, papusi teleghidate pe trotuar imbracate destul de sobru... pentru un teatru...

Era o papusica acolo.. era ciudata...

Parul ei avea o culoare ciudata, dar destul de atractiva si interesanta : era un castaniu roscat. Firele purtate de vant se imprastiau linistite pe paltonul negru strans in talie cu un cordon. Era micuta de inaltime si destul de frageda la prima vedere insa privirea ei o trada... avea chipul incuntat....

Un negru dens pe pleoape si buze de culoarea cappuccino-ului; fata ii era palida dar totul in jurul ei parea ca intensifica aura tipei.

Statea tacuta la stop privind ingandurata si parca avand lacrimi in ochi. Studia in detaliu peisajul de iarna care se intindea in fata, se intindea pe centrul Clujului.

Cand o luminita verde incepu sa licareasca pe strada de vis-a-vis, micuta noastra papusica pasi increzatoare si apasat pe liniile albe ce se intindeau in fata ei...Tocurile relativ nu prea inalte sunau pe beton la fiecare miscare. O mana i se plimba usor pe langa corp si una ii era parca infinsa pe geanta ce ii atarna de un umar. 

Ajunsa pe cealalta strada facu pasi micuti pe zapada inghetata...privea cumva ciudat spre scena amplasata in parculetul prin care trecea..privirea ii era agera, miscarile bine definite dar ceva in adancul ei era nesgiur, dureros si mult prea complicat... i se citea pe expresia fetei. Incerca sa ascunda prin duritate si profunzime dar nu reusise..sau cel putin o persoana ca mine putea observa ca incercarile ei erau zadarnice.

In cele din urma isi pleca privirea...

Era parca intr-un film alb negru.... Pe fundal o piesa bine cunoscuta ei ii derula viata.."Praf de stele" se numea si era cantata de Vita de Vie. Una dintre putinele cantece in care se regasea... Si in care fulgii de zapada ce cadeau din cer isi gaseau un ritm. Acordurile de chitara isi gaseau fiecare loc in inima ei... notele se impregnau usor usor pe sufletul ei cu o mica pata de rosu aprins. Totul era in armonie, sau cel putin asa parea. 

In tot acest timp,  actiunea se petrecea alert... Pasii ei deja ajunsera la 1356 de cand coborasera dintr-o masina neagra. Era la al doilea stop, defapt tocmai trecea strada...ajunsesera in partea ei preferata a orasului. Cineva de acolo de sus o ghida prin locurile ei preferate, acolo unde se putea refugia in amintiri si sentimente.

Chitara...chitara ii producea parca socuri electrice... ii facea inima sa tresalte.... si " praf de stele pe urmele ei"...

Ajunse pe pietonala...bancute micute si inghetate conturau pietonala de o parte si de alta...oamenii grabiti treceau pe langa ea dandu-i din cand in cand cate un cot...Parul ii zbrua in vantul rece dar se opri dintr-o data..langa ea, in apropiere se auzea :

http://www.youtube.com/watch?v=BYllPg8_Jpg&feature=related

Era un sunet mult mai pronuntat...toata lumea disparuse dintr-o data, asa pe nepusa masa nicio vietate, nimic.. otul era fad si alb..masini nu mai existau...doar alei micute, intortocheata, pariziene..

Se uita speriata in jur scotandu-si parca cu salbaticire acordurile chitarii impregnate cu rosu aprins pe sufletul... erau altele noi.. mult, mult mai concrete si pline de viata.

Chipul ii stralucea parca.... "praful de stele" cadea peste ea intr-un ritm alert...se apropie usor usor de o cladire cu geamuri aburite...se auzea tot mai clar si puternic....ii putea auzi.. pe toti...

- Cine sunteti....? 

Sopti ea usor in timp ce atinsese cu varful degetelor zidurile cladirii.

In momentul imediat urmator zidurile disparusera dintr-o data si ceea ce era in fata ei, erai un fel de Rai al ei...

El era acolo...frumos ca intotdeauna...statea cu spatele insa, nu o putea vedea....

Pasii papuselei noastre erau dirijate spre EL....

"Am o vedere spre lume, 
Un vis fara nume
Si... praf de stele..
Pe.. urmele mele...
Si incerc sa ma uit inapoi, 
Sa vad soare sau ploi.."

Versurile ei preferate rasunau in intreaga incapere, tot mai profund si mai melancolic...Isi ridica o mana tremurand spre umarul LUI... inghiti in sec, clipi de cateva ori si degetele ei fine si moi ii atinsesera umarul puternic...Era o senzatie uimitoare pentru ea...era incredibil, parca o fortao incarca cu energie...parca cineva ii dadu un impuls de a mai trai.. ii dadu un ritm nou vietii ei... parea ca nu mai avea nevoie de papusar.

Cu siguranta acm putea trai singura, avea sufletul ei...

El, pasiv ca intotdeauna, imprastia o stralucire in jurul lui incat draga noastra papusica fu nevoita sa isi retraga rapid mana tremuranda si sa o puna la ochi...

Doua maini inghetate intrasera cu forta printre simturile ei... pur si simplu ii invadasera sufletul..Dar mai intai de toate o facu sa se cutremure la atingerea cu pielea ei...

Era EL care incerca sa ii dea mana jos de la ochi...Desi ea nu putea vedea, eu am vazut cum chipul LUI era brazdat de un zambet enorm, ochii LUI radiau caldura iar parul brunet ii dadea un aer angelic... Era nemaipomenit, insa ea nu avea sa vada asta.. cel putin nu inca....

Pentru ca muzica buna se asculta pe vinil....

Ciudata ziua de azi...

Acuma asa pe sfarsit de scoala si inceput de vacanta am zis sa ies si eu la un ceiut cald impreuna cu o colega A..... zis si facut, am iesit

Ne-am intalnit in Matei si dupa cateva minute de discuti despre locul unde am putea merge, am ales Zorky.. nu mai fusesem dar A. spunea ca e dragut

Ne-am luat si ne-am dus in Zorky. Totusi cand am intrat in cafenea m-am simtit asa de ciudat, asa o senzatie stranie ma luase incat nici nu stiam pe ce lume eram...

Era un loc rustic, vechi parca si plin de..hm...batranete sa zic asa. Atmosfera era foarte interesanta... undeva pe fundal piese de la Guns'n'Roses se auzeau si alte alternative, ce pot sa zic? era ok...

Am intrat parca cumva cu o indoiala in suflet in salonul ptr nefumatori si am ramas putin pe ganduri in timp ce priveam in jur. Undeva pe peretele din stanga era pusa o vioara. Da , o vioara adevarata cu tot cu arcus si mai jos de ea un citat scris pe peretele verde cu negru..si suna ceva de genu" vioara cu care s-a cantat la fiecare poarta"..

Mutandu-mi privirea undeva mai in jos era un radio destul de vechi asezat pe o masuta cam instabila... imi dadea impresia ca sunt la o licitatie de antichitati...ciudat...

Apoi mutandu-mi din nou privirea pe perete, in continuare, am observat niste rafturi din lemn scorojit si maro. Pe etajerele parca prafuite erau imprastiate cartile cu coperti rupte si pagini galbene....Amitiri de mult uitate??? probabil...si povesti furate

Pe ultimul raft erau puse sticle de toate nuantele culorii verde, goale, fara capac si dand impresia de panja de paianjen intre ele....ciudat din nou..

Furata de melancolia locului m-am asezat cumva abatuta pe scaun si mi-am dat jos paltonul negru punandu-l pe scaunul de langa mine. O tipa bruneta si pirsata venise la masa noastra si ne aduse un meniu... ii multumesc zambitoare si iau meniul incercand sa imi scot din cap imaginea localului...

Ridicandu-mi usor capul spre geam am observat ceva... Era o armonie de culori, totul in jurul meu... nuantele se jucau intre el formand un artistic de situatie nemaipomenit.. peretii erau verde inchis iar marginile geamurilor si restul lucrurilor de prin camera erau diferite nuante de maro...

Ma las absorbita de peisajul din fata mea si abia dupa cateva minute bune imi dau sama ca defapat afara ningea! Ningea pentru prima oara iarna asta in Cluj...Fulgi micuti de zapada invadasera intunericul de afara iar felinarul deja se vedea cumva incetosat....Totul parea in armonie cu atmosfera din local....

- Cu ce va pot servi, fetelor???

Cineva ma trezise din visare...era tipa bruneta cu pirce-ul... zambitoare si amabila...ma uit fugitiv prin meniu si spun:

- un ceai Winter Fairy Tale

A. isi ia un Bio White Vanilla ( cred ) si incepea sa povesteasca...ii zambesc incuranjand-o sa imi povesteasca dar eu eram deja demult pierduta din nou in complexitatea localului..

-si atunci i-am spus ca inca mai am nevoie de timp...si n.o zis nimic, stii??ma intreba A curioasa...

Prinsesem partea asta si am dat energic din cap apoi o intrerup nepoliticos

-aaa de ce se numeste photo cafe???

- pai aici se obisnuiesc a fi prezentate galerii de fotografie. zise A.

Asa deci... galerii foto.. pe peretii astia?? e draguta ideea... A. incepe din nou sa povesteasca dar eu deja nu mai traiesc langa ea. Sufletul imi e pierdut pe alta planeta in goana dupa iubire... Undeva de jos simt miros de caramel, mere, scortisoara, vanilie si petale de trandafir.....Ma trezesc brusc si ma uit in fata mea... Era o cana cu ceai Winter Fairy Tale... era minunat, avea bucatele de vanilie care pluteau linistite la suprafata lichidului maro...

Doamneeee totul e maro si verde aici????

Iau cana in mana si o duc usor pe buze sorbind fara sa scot vreun sunet...undeva la o masa indepartata un tip scria de zor la leptopului si avea vreo 6 pahare de suc de portocale in jurul leptopului... De cand e asta aici????

Il las in pace si privesc in nou in jur. Un tip imi tot dadea tarcoale de la masa cealalta... i-am aruncat o privire ciudata si mi-am mutat imediat privirea de la el.. imi inspira nesiguranta...

Totusi stand acolo multe amintiri imi fugeau prin fata ochilor, imagini vechi alb-negru..... o opera undeva in centrul Clujului... un tip cu un palton lung negru pe el...sunete din irish pub si .... miros de vanilie...asta ultimul era ceaiul pe care inca nu il lasasem jos... hotarata sa nu par o ciudata de la bun inceput miam lasat cana pe farfurioara lasandu-mi rujul de culoarea cappucciono-ului pe cana....

Imi venea sa ies de acolo, sa fug, sa merg dracului la aer..era ciudat.. ma simteam de parca eram bantuita....era ciudata toata treaba aia...era melancolic si atmosfera desi intr-un fel placuta, dadea o candoare de mister locului. Te simteai parca intr-un loc plin de amintiri, sentimente uitate si iubiri rupte de vreme....

Am inspirat adanc si mi-am canalizat toata atentia pe spusele lui A...De data asta fusesem atenta... luam cu lingurita micutele bucatele de vanilie si le mestecam in timp ce sorbeam fiecare cuvantel al ei... totul parea lipsit de bucurie acolo dar imi dadea un sentiment de placere desi nostalgia era la ea acasa...

Asta a fost seara mea, o nostalgie pura, iz de scortisoara si vanilie, abur de mere si petale de trandafir si ingredientul principal,  melancolie... Simtea ca se rupe ceva in mine dar era ceva placut plin de iubire si ura...da, ambele se regaseau in ruperea aceea...undeva in mine se luptau sentimentele si incercau sa ias ala suprafata dar nu au reusit...le tin inca inauntru si sper sa nu iasa la suprafata pentru ca atunci cand o vor face.... eu voi calca din nou in Zorky Cafe!